Acceptând ca ipoteza existenta unei familii formatã
din mama, tata si un copil, putem face câteva comentarii
cu privire la dezvoltarea relatiilor între membrii acestui
mic grup.
Înainte de venirea pe lume a copilului cuplul de pãrinti
a petrecut o bunã bucatã de timp împreunã.
S-au obisnuit unul cu celãlalt, au creat reguli pe care
s-au strãduit sã le asimileze pânã
la formarea unor reflexe de relationare. Dragostea dintre cei
doi a fost un liant puternic si a creat baza unei atitudini
reciproc împartãsite: fiecare dintre cei doi parteneri
evalua situatiile cu care se confrunta din perspectiva altruistã,
gândind lucrurile din perspectiva amândurora. Hotarârile
se luau într-un acord mai mult sau mai putin tacit.
La nasterea copilului, pãrintii nu sunt întotdeauna
pregatiti sã accepte în sânul familiei un
nou membru. Asta chiar daca a existat o minimã pregatire
gen planning famillial. Se împiedicã de preconceptii
sau convingeri eronate. Ne gândim la acele convingeri
profunde ale omului, care de multe ori nu sunt constiente ori
asupra cãrora omul zilelor noastre are foarte putinã
vreme sã zãboveascã (felul în care
comunicã cu celalalt; este încrezãtor în
sine si în beneficitatea actiunilor sale; are curaj sã
îsi asume responsabilitati ori este capabil sã
le ducã la capãt). Practic acestea sunt o sumã
de calitati pe care ni le dorim si pentru care lucrãm
toatã viata. Stabilizarea acestei lucrari este cea care
ne conferã echilibrul interior, iar
acesta la rândul sãu ne ajutã sã
putem interactiona eficient si plãcut cu ceilalti, între
care trebuie cuprins si copilul.
Ei bine, copilul ESTE un NOU MEMBRU!
Prin urmare, copilul trebuie sã se ralieze la regulile
grupului, dar sã se bucure de întelegere, trebuie
îsi gãseasca propriul loc în cadrul familiei,
dar pentru asta are nevoie de sustinere si învataturã.
Nu ne gândim la locul copilului în familie, ci la
acela de membru al familiei (adicã sãîsi
însuseasca si sã respecte valorile familiei si
sã se bucure în sânul familiei). Acestea
se dezvolta în timp, cu rabdare si ajutor din partea pãrintilor.
Ceea ce este derutant este faptul cã pãrintii
tind sã se încreadã în întelegerea
din partea copilului lor. În schimb, uneori copilul
actioneazã ca un vajnic luptãtor de gherilã.
Luptã fãrã scrupule pentru atentie, pentru
independentã, pentru obtinerea comoditãtii, pentru
încercarea limitelor în relatiile cu ceilalti si
cu mediul sãu.
COPILUL NU ARE PRINCIPII! DAR FIECARE COPIL ARE POTENTIAL!
Pãrintii sunt primele sale modele, sunt primele persoane
cu care copilul interactioneazã si cu care se luptã,
pãrintii sunt primii educatori.
MODELELE SUNT IMITATE,
INTERACTIUNEA ÎNLESNESTE COMUNICAREA,
LUPTA CLÃDESTE ÎNCREDEREA ÎN SINE,
iar
EDUCATIA PRESUPUNE ACCEPTAREA REGULILOR, ÎNTELEGEREA
CELUILALT SI CUNOASTEREA LUMII.
Din materialul: Reguli pentru
o interactiune eficientã Dr. Razvan
Gogãlniceanu