Acceptând ca ipoteza existenta unei familii formatã din mama, tata si un copil, putem face câteva comentarii cu privire la dezvoltarea relatiilor între membrii acestui mic grup.

Înainte de venirea pe lume a copilului cuplul de pãrinti a petrecut o bunã bucatã de timp împreunã. S-au obisnuit unul cu celãlalt, au creat reguli pe care s-au strãduit sã le asimileze pânã la formarea unor reflexe de relationare. Dragostea dintre cei doi a fost un liant puternic si a creat baza unei atitudini reciproc împartãsite: fiecare dintre cei doi parteneri evalua situatiile cu care se confrunta din perspectiva altruistã, gândind lucrurile din perspectiva amândurora. Hotarârile se luau într-un acord mai mult sau mai putin tacit.

La nasterea copilului, pãrintii nu sunt întotdeauna pregatiti sã accepte în sânul familiei un nou membru. Asta chiar daca a existat o minimã pregatire gen planning famillial. Se împiedicã de preconceptii sau convingeri eronate. Ne gândim la acele convingeri profunde ale omului, care de multe ori nu sunt constiente ori asupra cãrora omul zilelor noastre are foarte putinã vreme sã zãboveascã (felul în care comunicã cu celalalt; este încrezãtor în sine si în beneficitatea actiunilor sale; are curaj sã îsi asume responsabilitati ori este capabil sã le ducã la capãt). Practic acestea sunt o sumã de calitati pe care ni le dorim si pentru care lucrãm toatã viata. Stabilizarea acestei lucrari este cea care ne conferã echilibrul interior, iar acesta la rândul sãu ne ajutã sã putem interactiona eficient si plãcut cu ceilalti, între care trebuie cuprins si copilul.

Ei bine, copilul ESTE un NOU MEMBRU!
Prin urmare, copilul trebuie sã se ralieze la regulile grupului, dar sã se bucure de întelegere, trebuie îsi gãseasca propriul loc în cadrul familiei, dar pentru asta are nevoie de sustinere si învataturã. Nu ne gândim la locul copilului în familie, ci la acela de membru al familiei (adicã sãîsi însuseasca si sã respecte valorile familiei si sã se bucure în sânul familiei). Acestea se dezvolta în timp, cu rabdare si ajutor din partea pãrintilor.
Ceea ce este derutant este faptul cã pãrintii tind sã se încreadã în întelegerea din partea copilului lor. În schimb, uneori copilul actioneazã ca un vajnic luptãtor de gherilã. Luptã fãrã scrupule pentru atentie, pentru independentã, pentru obtinerea comoditãtii, pentru încercarea limitelor în relatiile cu ceilalti si cu mediul sãu.

COPILUL NU ARE PRINCIPII! DAR FIECARE COPIL ARE POTENTIAL!

Pãrintii sunt primele sale modele, sunt primele persoane cu care copilul interactioneazã si cu care se luptã, pãrintii sunt primii educatori.

MODELELE SUNT IMITATE,

INTERACTIUNEA ÎNLESNESTE COMUNICAREA,

LUPTA CLÃDESTE ÎNCREDEREA ÎN SINE, iar

EDUCATIA PRESUPUNE ACCEPTAREA REGULILOR, ÎNTELEGEREA CELUILALT SI CUNOASTEREA LUMII.

 

Din materialul: Reguli pentru o interactiune eficientã Dr. Razvan Gogãlniceanu